Mănăstirea Hirova
Mănăstirea Hirova este o mănăstire de maici situată în partea centrală a Republicii Moldova, în localitatea Neculăeuca din raionul Orhei.
Mănăstirea a fost întemeiată în anul 1805 ca mănăstire de călugărițe, de către Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costachi, pe locul unui schit de călugări părăsit. Despre acel schit se cunoștea doar că a ars în anul 1803. Aici a fost construită o biserică din lemn în cinstea Marelui Ierarh Nicolae. În 1836 în locul bisericii din lemn a fost construită actuala biserică din piatră.
În anul 1865 a fost construită biserica de iarna, cu ajutorul lui Ioan Botezat. În perioada dintre cele două războaie mondiale, la mănăstire locuiau peste 190 de călugărițe. Mănăstirea Hirova este închisă în anul 1959, dar maicile rămân în căsuţele lor învelite cu stuf şi lucrează la colhozul din sat. Timp de 30 de ani ele au privit neputincioase cum bisericile le-au fost închise şi transformate în depozite de cereale ori de materiale. Icoanele au fost ascunse de maici, păstrate la biserica Sfântul Nicolae din Orhei sau la mănastirea Japca.
În Februarie 1990 biserica ”Sfântul Nicolae” a fost redeschisă. Pictura bisericii a fost refăcută în 1997.
Fotografii realizate în iunie 2015: