Complexul muzeal Orheiul Vechi
Complexul muzeal Orheiul Vechi este amplasat în valea Răutului, pe teritoriul comunei Trebujeni din raionul Orhei, la distanța de 60 km spre nord-est de la Chișinău. Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi este cel mai important sit cultural din Republica Moldova, aflându-se și în procesul de nominalizare pentru a fi înscris în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO.
Complexul cuprinde câteva zeci de hectare ale orașului medieval Orhei (sec. XIII–XVI), denumit ulterior Orheiul Vechi (după părăsirea așezării date și întemeierea în alt loc a unui oraș nou, cu același nume – Orheiul de azi). Din cadrul complexului fac parte două promontorii mari (Peștere și Butuceni), la care se alătură trei promontorii adiacente mai mici (Potarca, Selitra și Scoc), pe teritoriul cărora se află ruinele unor fortificații, locuințe, băi, lăcașuri de cult (inclusiv mănăstiri rupestre) atît din perioada tătaro-mongolă (sec. XIII–XIV) cît și moldovenească (sec. XV–XVI).
Așezarea medievală de la Orheiul Vechi a cunoscut câteva perioade de dezvoltare. Perioada de până la invazia tătaro-mongolă (sec.XII – începutul sec.XIV) este marcată ca începutul dezvoltării așezării medievale. Se presupune ca citadela din lemn și pământ a fost edificată în această perioadă.
În perioada Hoardei de Aur (începutul sec.XIV – sfârșitul sec.XIV) localitatea este cucerită de Hoarda de Aur, care îi schimbă numele în Orașul Nou. Din această perioadă datează cetatea din piatră. Conform unor surse, în perioada 1363 – 1365, Orheiul Vechi a fost reședința conducătorului Hoardei de Aur, Abdallah han. Până în prezent s-au păstrat fundamentele și unele porțiuni de ziduri ale celor trei băi publice dotate cu calorifere și conducte de apă din ceramică.
Sfârșitul sec.XIV – mijlocul sec. XVI este perioada localității incluse în statul moldovenesc. În ultimul sfert al secolului XIV, tătarii Hoardei de Aur sunt alungați din Orheiul Vechi de moldoveni. Începe procesul de transformare a orașului oriental în oraș moldovenesc. Pe timpul lui Ștefan cel Mare, cetatea din piatră este reparată, înzestrată cu artilerie de foc și transformată în reședința pârcălabilor de Orhei.
Mijlocul sec.XVI – începutul sec.XVII este numită perioada decăderii. La mijlocul secolului XVI, locuitorii orașului abandonează Orheiul Vechi și se mută cu 15 km spre nord-vest, fondând Orheiul pe locul actual al orașului. Cetatea din piatră este distrusă, probabil din porunca lui Alexandru Lăpușneanu, care la cererea turcilor a desființat mai multe cetăți. În jurul anului 1600, domnitorul Ieremia Movilă încearcă să reconstruiască cetatea, dar fără succes.
Complexul muzeal „Orheiul Vechi” este cunoscut prin mănăstirile sale rupestre, săpate în sec. IX-XV în stâncile de calcar ce se înalță pe malul drept al Răutului. Unul dintre ele, amplasat în apropierea satului Butuceni, e alcătuit din Biserica Adormirea Maicii Domnului care funcționează, din mai multe chilii și o clopotniță din piatră, ridicată în sec. al XIX-lea. Stânca e încununată cu o cruce din piatră – obiectul central al mai multor legende și credințe locale.
Fotografii realizate în:
