Schitul Călinești
Mănăstirea cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” se afla la doar 15 km departare de râul Prut, în mijlocul unei păduri, în raionul Fălești, comuna Călinești.
Din păcate nu se cunosc multe detalii despre activitatea mănăstirii. S-au păstrat doar câteva file din istoria ei.
Mănăstirea a fost ctitorită de cneazul Rumeanțev. Clopotele mănăstirii au bătut pentru prima data în anul 1774. Până la etapa actuală, mănăstirea a fost reconstruită de aproximativ 6 ori. Unele surse afirmă că ea a fost reconstruită pentru a patra oară în 1922, după care a fost destrămată și, iar, reconstruită în 1947 de către un locuitor al satului Călinești, pe nume Sîrghi Mogdîl. Se presupune că în jurul anilor 1960 mănăstirea a fost închisă, împreuna cu majoritatea mănăstirilor de pe teritoriul Basarabiei.
Mănăstirea a fost redeschisă în anul 1992, când aici au venit câțiva viețuitori, în frunte cu ieromonahul Irineu. Așa au început și lucrările de renovare. În același timp, mănăstirii i-au fost acordate de către Gospodăria Agricolă din Călinești, 5 ha de pământ din care se întrețineau viețuitorii.
Din anul 1992 până în 2005 mănăstirea a dus o viață liniștită, dar, care ulterior, a fost tulburată de către o locuitoare a orașului Fălești. Doamna respectivă și-a atribuit pe cont propriu unele drepturi asupra mănăstirii, împiedicând astfel dezvoltarea ei.
În anul 2005 mănăstirea a fost reorganizată. Monarhii au plecat la alte mănăstiri, iar aici au fost aduse maici. Din acest moment starea materială și duhovnicească a mănăstirii a început să se imbunătățească. Au fost renovate chiliile, apoi biserica ”Maica Domnului cu 7 săgeți”. În 2008 a fost sfințită noua biserică cu hramul ” Sf. Apostol Bartolomeu”. La mănăstire a fost adusă o raclă cu mai multe părticele de moaște de Sfinți din Rusia, Grecia, România și Ucraina. Au fost confecționate clopote pentru mănăstire.
Fotografii realizate în iunie 2015: