Orașul Cimișlia
Orașul Cimișlia este situat în partea sudică a Republicii Moldova, pe malurile râului Cogâlnic, la o distanță de 68 km de capitala Chișinău.
Localitatea Cimișlia intră în istoria scrisă a Moldovei încă din prima jumătate a secolului al XVII-lea. Prima mențiune este din 4 iulie 1620 când se vorbește că aici s-au așezat tătarii, care, devenind majoritari, îi dau denumirea de Cimișlia. Ce este sigur, este că aici locuiau moldoveni și tătari împreună, primii țărani și oieri, ceilalți cu precădere crescători de cai.
Deși în 1827, sub stăpânirea rusească, Cimișlia a devenit centru administrativ, localitatea nu avea dispensar (sau, cum se spunea atunci: spital de zemstvă); mulți din locuitori au murit din cauza ciumei și a fost nevoie de un cimitir special în partea sud-estică a localității.
Situat în stepa Bugeacului, pe râulețul Cogilnic, orășelul a avut de suferit adesea și din urma secetei ce se abatea adesea în zonă.
În anul 1840 localitatea primește statut de târg. În 1844 aici se deschide prima școală (de limba rusă), în 1885 abia apare și dispensarul (un medic și un felcer). În perioada interbelică (1918-1940), Cimișlia face parte din județul Tighina, mai apoi, sub stăpânirea Sovietică devine centru raional ceea ce este și în prezent.
Fotografii realizate în 2020: