Mănăstirea Pripiceni-Curchi
Mănăstirea Pripiceni-Curchi este o mănăstire de maici situată lângă satul Pripiceni-Curchi din raionul Rezina, la o depărtare de 16 km de oraşul Rezina şi aproximativ 90 km nord de Chişinău.
Denumirea mănăstirii provine de la localitatea Pripiceni şi Mănăstirea Curchi din raionul Orhei. Apariţia mănăstirii se datorează unei familiii înstărite de români basarabeni, care, în anul 1808, cumpără o mare suprafaţă de teren, pe care o dăruieşte mănăstirii Curchi. Donatorii, Teodor Sabău şi soţia sa nu aveau copii şi, probabil, în urma convorbirilor şi sfaturilor stareţului Chiril de la mănăstirea Curchi ei au hotărât să se despartă şi să se călugărească. Astfel, Teodor e călugărit sub numele Filaret şi s-a stabilit la mănăstirea Curchi, iar soţia lui, primind numele de Magnisia, s-a stabilit la mănăstirea Tabăra.
Prin anii 1817-1818, călugării mănăstirii Curchi, care lucrau moşia donată de familia Sabău, au construit aici un mic schit de lemn în care rămân să locuiască permanent.. Între anii 1870-1873 călugării construiesc, cu ajutorul răzeşilor din satul Pripiceni, o biserică din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
În 1903, în apropierea schitului, este construită biserica din piatră cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”.
În 1918, între mănăstirea Curchi şi schit intervine un conflict, slujitorii schitului fiind nemulţumiţi de faptul că toate veniturile acumulate se duceau la mănăstirea Curchi. Astfel, din 1920 schitul capătă independenţă şi este condus de ieromonahul Petru Sacinschi.
În octombrie 1959 schitul Pripiceni-Curchi se desfiinţează, iar averea este confiscată, călugării la rândul lor sunt transferaţi la mănăstirea Căpriana. În altarul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” se înfiinţează bucătăria unei cantine a spitalului cu bolnavi de tuberculoză, instalat în mănăstire.
Până în anul 1961 edificiile mănăstirii s-au aflat sub gestiunea colhozului din localitate, apoi trec sub jurisdicția Ministerului Sănătății, care deschide un spital, ce a funcționat până în 1993, când la cererea unor credincioşi, toate edificiile au fost retrocedate.
Schitul Pripiceni-Curchi se reînființează în anul 1994. Sunt reparate bisericile “Sfântul Dimitrie” şi “Sfânta Treime”. Această din urmă este construită în tinda bisericii „Sfântul Dimitrie”, fiind folosită că biserică de iarnă.
În 1997 locaşul se transformă în Schit de Maici, având ca stareță pe Monahinea Varvara. Tot în acest an e luat sub stăpânirea Mănăstirii Hîncu. Din 1998, Schitul își recapătă autonomia.
În anul 2001 prin binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și a Întregii Moldove, Schitul de la Pripceni-Curchi a căpătat statutul de Mănăstire, stareță fiind numită Monahia Filoteea (Railean), Duhovnic – Egumen Ioan (Hangan), care sunt și în prezent.
La momentul actual, obștea mănăstirii numără: 2 preoți, 1 monah, 4 schimnice, 8 maici, 10 ascultătoare.
La mănăstire se află o icoană a Maicii Domnului “Bucuria tuturor scârbiţilor”, veche de peste 200 de ani.
Adresa mănăstirii:
s.Pripiceni-Curchi, r-l Rezina
Fotografii realizate în:
